Coperta ideală pentru „Dumbrava minunată” - concurs de desen

Publicat de staff la 16 Ianuarie 2014

Vineri, 10 ianuarie 2014, în sala de lectură a bibliotecii şcolii, s-au premiat elevii care au participat cu lucrări la concursul  Coperta ideală pentru „Dumbrava minunată. Concursul a fost  iniţiat în luna noiembrie 2013, de către bibliotecara şcolii, doamna Saveluc Gabriela în colaborare cu doamna profesoară de desen, Oana Văsîi, cu ocazia împlinirii a 133 de ani de la naşterea marelui scriitor român, Mihail Sadoveanu.

Astfel, a fost adresată o provocare elevilor din clasele a V-a A şi a V-a B ale colegiului, la care  aceştia au răspuns cu mult entuziasm şi responsabilitate, străduindu-se să creeze modele noi de coperte, originale, care să ilustreze într-un mod cât mai expresiv şi convingător trista poveste a Lizucăi şi a prietenului ei Patrocle, folosindu-şi talentul artristic sub îndrumarea doamnei profesoare de desen, Oana  Văsîi.

Deşi toate cele 16 lucrări participante la concurs au fost de o excepţională frumuseţe şi expresivitate, dovedind un talent artistic de nivel superior, au fost premiate doar o parte dintre acestea, cele mai impresionante. Premiile au fost decernate de invitatul special, doamna profesoară Mirela Berza, director general al Colegiului  Naţional „Ferdinand I”.

 

Câştigătorii concursului Coperta  ideală pentru „Dumbrava minunată”  sunt:

Premiul I :

  • Grosuleac Andrei -  clasa a V-a B
  • Nevschi Raluca – clasa a V-a B
  • Tanţoş Maria Iuliana - clasa  a V-a B

Premiul II:

  • Văideanu Renata – clasa a V-a A
  • Lădaru Ingrid – clasa a V-a B

Premiul III:

  • Oros Alexandra -  clasa a V-a A
  • Gheorghiţă Mara – clasa a V-a B
  • Fâciu Bogdan – clasa a V-a A

Lucrările premiate sunt expuse în spaţiul destinat bibliotecii, la intrare, în amfiteatrul şcolii.

Felicitări tuturor participanţilor!

Galerie foto